Drogurile ilegale din urina oamenilor pot altera ecosistemele râurilor
Drogurile și metaboliții acestora sunt excretate în urină.

Având în vedere cantitatea mare de droguri ilegale aruncate la toaletele din întreaga lume, se consideră că efectele acestui proces, în continuă creștere, răzbat în mediu, rezultând astfel, perturbări majore ale lanțurilor alimentare, ale ecosistemelor râurilor și ale altor medii acvatice. Totul se rezumă la demonstrarea teoriei conform căreia totul este interconectat la un anumit nivel, iar acțiunile noastre au întotdeauna repercusiuni ce afectează întreaga lume naturală.
Discutând despre lucrarea lor în revista „Environmental Science and Technology”, cercetătorii au analizat reziduurile de droguri din șase râuri din Baltimore, unde au descoperit o gamă largă de diferite substanțe, printre care și droguri ilegale. Printre drogurile interzise s-au regăsit urme de MDMA (cunoscut în popor sub numele de „ecstasy”), metamfetamină și amfetamine.
Pentru a determina impactul pe care aceste reziduuri îl pot avea asupra ecosistemelor locale, echipa a creat râuri artificiale într-un laborator, la care au adăugat amfetamină. Utilizat ca stimulent, amfetamina - uneori denumită Speed - este metabolizată de către organism imediat după ingestie, cu toate că aproximativ 30-40 la sută din compusul inițial este excretat prin urină, găsindu-și mai apoi drum către sistemul de canalizare și în final în râuri și lacuri.

Autorii studiului au descoperit că, în comparație cu cele lipsite de amfetamine, râurile contaminate au produs cu până la 85 la sută mai puție biofilme, definite ca sedimente organice existente la suprafața râurilor care asigură ultima treaptă a lanțului alimentar. Cercetătorii au mai descoperit că sestonul - totalitatea organismelor vii și moarte care plutesc sau înoată în mediul acvatic - a crescut cu 24 la sută, în ciuda faptului că respirația sestonului a scăzut cu 30 de procente, iar o mare parte a acestui material era de fapt mort.
Amfetaminele au perturbat, de asemenea, compoziția populațiilor bacteriene și algale, provocând o înmulțire explozivă în rândul anumitor bacterii, cum ar fi Cloacibacterium, în timp ce altele, cum ar fi Luteimonas, au scăzut semnificativ la număr. În mod interesant, prezența amfetaminelor din apă a dus la o creștere uriașă a numărului anumitor insecte, precum muște și musculițe. Ca atare, autorii studiului suspectează că existența drogurilor ilegale din râuri poate dăuna lanțurilor alimentare de pe uscat, având în vedere că animalele terestre ce trăiesc lângă malurile râurilor, vânează insectele acvatice.



