De unde vine denumirea de „Jumbo”?

Publicitate

Este adevărat că „jumbo” a fost numele unui elefant?

De unde vine denumirea de „Jumbo”?
Publicitate

Cuvântul „jumbo” poate fi înţeles drept „un specimen mare din genul său” şi adesea se presupune că acest cuvânt ar fi intrat în dicţionarele majorităţii limbilor din lume datorită unui elefant. În timp ce aceasta este cu siguranţă o poveste frumoasă, adevărul este puţin mai complicat.

În primul rând, deşi etimologii sunt de acord că denumirea de „jumbo”, referindu-se în mod specific la ceva destul de corpolent, a fost popularizată de un elefant african numit Jumbo, există dovezi că acest cuvânt a existat cu mult înainte de naşterea mamiferului în cauză.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, elefantul Jumbo a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai cunoscute animale de pe Pământ. De-a lungul vieţii sale ca punct de atracţie al grădinilor zoologice şi, mai târziu, ca interpret de circ, se estimează că a fost văzut de câteva milioane de oameni. În timp ce nimeni nu ştie cu exactitate când s-a născut Jumbo, se crede că ar fi fost capturat atunci când era încă pui, în anul 1860, undeva în Africa de Est, după ce mama sa ar fi fost împuşcată de vânători. În 1862 Jumbo a fost vândut unei mari grădini botanice din Franţa, numită Jardin des Plantes.

De unde vine denumirea de „Jumbo”?

În 1865, Jumbo a fost vândut grădinii zoologice din Londra, după ani de negocieri, conduse de administratorul organizaţiei, Abraham Bartlett.

Mărimea impresionantă a lui Jumbo, împreună cu temperamentul său blând au dus, în cele din urmă, la achiziţionarea sa de către legendarul proprietar de circ, P.T Barnum în 1882.

Odată ajuns în America, Jumbo devine un superstar internaţional, în timp de proprietarul său Barnum îi ridică embleme şi îi amprentează imaginea pe orice produs, construcţie ori spaţiu posibil. Jumbo s-a dovedit a fi una dintre cele mai populare atracţii din grădina zoologică deţinută de Barnum şi a fost etichetat de către antreprenor drept „Cel mai mare elefant din lume”. Din păcate, doar 3 ani mai târziu, Jumbo este ucis după ce un tren îl loveşte din plin.

Deşi este adevărat că Jumbo a fost însuşi un specimen enorm, chiar şi în ceea ce privesc standardele elefanţilor, iar că după moartea sa, numele său a devenit sinonim cu orice imensitate, cuvântul „jumbo” a existat cu mult înainte de naşterea mamiferului. Încă din 1823, cuvântul „jumbo” era un argou folosit pentru a descrie: „o persoană, animal ori lucru mare, stângaci .”

De unde vine denumirea de „Jumbo”?

O teorie a originii, propusă de un dicţionar argotic, publicat în 1823, susţine că poate cuvântul derivă din expresia „mumbo-jumbo”.

Expresia „Mumbo-jumbo”, pe care mulţi dintre noi o vor înţelege probabil ca fiind un sinonim pentru ceva nonsens ori complicat şi confuz în mod intenţionat, derivă, de fapt, din mitologia africană, având ca semnificaţie „numele unui idol grotesc despre care se spune că ar fi fost venerat de unele triburi”, menţionat adesea şi sub numele de „Maamajomboo”. Modul prin care a rezultat cuvântul unic „jumbo” din această expresie, nu este chiar cunoscut.

În ceea ce priveşte modul în care a fost botezat Jumbo, încă de la bun început, este, de asemenea, o enigmă.

Publicitate
Alte articole
Nu a fost de ajuns, vreau să mai învăţ!