Ciocanele cu aburi din epoca industrială

Înălțându-se cu mândrie la intrarea în orașul industrial francez Le Creusot, din regiunea Burgundia, în partea de est a țării, se află un ciocan Creusot colosal cu aburi, construit cu peste un secol în urmă. Fiind un fost oraș minier, a cărui economie este acum dominată de companii metalurgice multinaționale, ciocanul cu aburi reprezintă principala atracție din Le Creusot.

Ciocanele cu aburi au definit epoca industrială. Este o mașinărie masivă care poate da lovituri puternice lingourilor de fier, formându-le în figuri imense, care anterior nu puteau fi obținute, utilizând doar ciocane manuale și forța umană. Posibilitatea utilizării aburului în scopul mobilizării unui ciocan a fost sugerată inițial de către James Watt, a cărui invenție, motorul cu abur Watt, a condus la Revoluția Industrială din secolul al XVIII-lea. James Watt a depus un brevet în 1784, însă abia în anul 1840 s-a reușit construcția primul ciocan de lucru cu aburi care a reușit să satisfacă cerințele de forjare a componentelor din fier sau oțel, din ce în ce mai mari.

Se pare că ciocanul cu aburi a fost reinventat independent de către alți doi ingineri diferiți, dar contemporani - unul scoțian, James Nasmyth (1808-1890), și celălalt francez, François Bourdon (1797-1865). Ambilor le-a venit ideea în același an, 1839, și ambii încercau să rezolve aceeași problemă a arborilor și a manivelei de forjare, pentru motoarele cu aburi din ce în ce mai mari folosite la locomotive și ambarcațiuni cu zbaturi. Atunci când amândoi inventatorii au aflat unul despre munca celuilalt, a apărut o dispută asupra celui care a inventat primul mașinăria. Bourdon a construit prima mașinărie funcțională, însă Nasmyth susținea că a fost asamblată după modelul unei copii a proiectării sale.

Primul ciocan cu aburi al lui Bourdon, dar și primul din lume, a fost construit în 1840 pentru lucrările Schneider & Co. din Le Creusot. Acesta cântărea 2.500 de kilograme și se ridica la o înălțime de 2 metri. Schneider & Co. a construit 110 ciocane de forjă cu aburi între anii 1843 și 1867, de diferite mărimi și rate de lovitură, dar cu tendință spre mașini din ce în ce mai mari, pentru a face față cerințelor tunurilor mari, arborilor motori și plăcilor de blindaj.

În cele din urmă, cei de la Schneider au decis că au nevoie de un ciocan de proporții colosale, iar ciocanul cu aburi Creusot a fost construit în 1877. Cu capacitatea de a da o lovitură de până la 100 de tone, ciocanul Creusot a fost cel mai mare și mai puternic din lume, menținându-și statutul timp de paisprezece ani, până când Statele Unite au construit un ciocan și mai mare, capabil să emită o lovitură de 125 de tone. Designul său a fost copiat, după achiziționarea drepturilor de brevet corespunzătoare ciocanului Creusot, al celor de la Le Creusot.

În cele din urmă, presele hidraulice și mecanice au făcut ca masivele ciocane cu aburi din epoca industrială, să devină depășite. O presă hidraulică de forjare modernă, poate aplica o forță de aproximativ 80.000 de tone, comparativ cu cele numai 100 de tone ale ciocanului Creusot.

Multe dintre aceste apuse ciocane cu abur au devenit monumente, în locul lor original - fabrica din jurul lor prăbușindu-se cu mult timp în urmă. Altele au fost relocate în parcurile publice. Un imens ciocan cu aburi marca Nasmyth & Wilson se află în campusul Universității din Bolton, în Bolton, Anglia, și unul mai mic în Wigan Pier. Un alt ciocan englez din anii 1860 se află într-un parc din Sandviken, Suedia, iar un ciocan Nasmyth din 1856 este amplasat în interiorul instituției Smithsonian din Washington, D.C.

Ciocanul cu aburi Creusot din Le Creusot reprezintă cel mai mare exemplu, fiind cel original și cel mai mare de acest gen din lume. A fost dezasamblat în 1969 și reconstruit în piața publică a orașului. Cu abia câțiva rivali rămași, ciocanul a fost numit în anul 1981 de către Societatea Americană a Inginerilor Mecanici, un "punct istoric al ingineriei mecanice".

Surse: Wikipedia / ASME.org