Tarantulele îşi pot regenera picioarele pierdute.
Cei mai mulţi oameni sunt capabili să recunoască o tarantulă fără nici o problemă, dar puţini ştiu ce păianjen interesant este în realitate. Aceşti păianjeni mari şi musculoşi seamănă frică în inimile multor oameni din toată lumea, dar în realitate tarantulele sunt unii dintre cei mai puţin agresivi şi periculoşi păianjeni din lume.
Femelele tarantule sunt faimoase pentru faptul că trăiesc foarte mult. Chiar şi în captivitate au existat cazuri în care acestea au trăit peste 20 de ani. Pe de altă parte, masculii nu trăiesc mult după ce ajung la maturitatea sexuală, cu o durată de viaţă ce poate varia în medie între 5 şi 10 ani. Mai mult decât atât, masculii nici măcar nu năpârlesc odată ajunşi la maturitate.
Cele mai mari tarantule au picioare lungi de 25 de centimetri, putând fi comparate cu mărimea unei farfurii. Chiar şi cei mai mari iubitori de păianjeni ar putea avea unele probleme în a sta nemişcaţi în condiţiile în care o tarantulă s-ar apropia de ei. Regizorilor le place să prezinte în filmele lor de groază aceşti păianjeni mari, fapt ce le-a adus o reputaţie proastă.
Mulţi prădători mari ar transforma tarantulele într-o masă copioasă, aşa se face că aceşti păianjeni nu sunt interesaţi să se încurce cu oameni. Pe lângă aceasta, chiar dacă ar muşca, tarantula nu s-ar apăra prea bine din moment ce veninul ei nu este foarte periculos. O muşcătură de tarantulă nu este cu nimic mai rea decât o înţepătură de albină în termeni de toxicitate.
În situaţia în care o tarantulă se simte ameninţată, aceasta se foloseşte de picioarele din spate pentru a îndepărta firele de păr de pe abdomenul său şi pentru a le arunca în direcţia în care se află pericolul. Este posibil să nu remarcăm momentul în care păianjenul aruncă firele de păr, dar cu siguranţă le vom simţi după aceea, din moment ce ele provoacă o iritaţie urâtă. Ca urmare a înţepăturilor, unele persoane pot suferi chiar şi o reacţie alergică gravă. Pentru tarantulă, această mişcare de apărare nu lasă urme mai grave decât o chelie pe abdomen.
Tarantulele nu folosesc pânze pentru a-şi prinde prada, ci, asemenea altor păianjeni, tarantulele îşi paralizează prada cu veninul lor, apoi utilizează enzime digestive pentru a-şi transforma masa într-un lichid. La fel ca şi ceilalţi păianjeni, tarantulele produc mătase, o resursă pe care o folosesc în mod inteligent. Femelele folosesc mătasea pentru a consolida pereţii vizuinelor; îşi învelesc ouăle într-un cocon de mătase.
În timpul celor mai călduroase luni ale anului, masculii maturi sexual îşi încep căutarea unei partenere. În această perioadă masculii nu se mai gândesc la propria securitate şi umblă în timpul zilei. Odată găsită femela, curtarea are loc repede, masculul predând sperma şi încercând să scape. Pentru femele, pretendentul este o sursă bună de proteină şi de multe ori va încerca să-l mănânce odată ce relaţia este consumată.
Deoarece păianjenii năpârlesc, înlocuindu-şi exoscheletul pe măsură ce cresc, ei îşi pot repara rănile pe care le-au suferit. În cazul în care o tarantulă pierde un picior, unul nou va apărea la următoarea năpârlire. În funcţie de vârsta tarantulei şi de durata de timp înainte de următoarea năpârlire, piciorul regenerat s-ar putea să nu fie la fel de lung ca cel pierdut. Cu toate acestea, pe parcursul a mai multor năpârliri, piciorul ajunge la lungimea normală. Uneori, tarantulele îşi vor mânca picioarele desprinse ca o modalitate de a nu pierde proteina.
