De ce scoatem şi ne muşcăm limba atunci când ne concentrăm? Poate că ne este frică să nu ne-o înghiţim?
Explicaţia comportamentului conform căruia unii oameni îşi muşcă limba atunci când se concentrează este faptul că limba necesită o cantitate surprinzătoare de putere din partea creierului pentru a gestiona - dincolo de controlul motor general, şi este prevăzută cu diferite tipuri de senzori care furnizează în mod constant răspunsuri privind ceea ce se întâmplă în gură şi se asigură că dinţii nu zdrobesc limba. Chiar şi atunci când nu o folosim pentru a vorbi, aceasta continuă să se mişte uşor, formând imperceptibil cuvintele pe care le gândim. Toată această mişcare aparent involuntară asigură un flux continuu de date importante, destinate anumitor părţi ale creierului, chiar şi atunci când acele părţi ale creierului încearcă, de altfel, să se concentreze pe altceva. Principala teorie privind motivul pentru care unii oameni scot şi îşi muşcă limba susţine că, în general, imobilizarea limbii prin muşcare, reduce cantitatea de stimuli care în mod contrar ar putea interfera cu atenţia şi puterea de concentrare, în special atunci când este vorba de concertarea intensă pe termen scurt, asupra unei activităţi rapide.
În august 2015, cercetătorii au constatat că o concentrare pe anumite tipuri de sarcini implicând comunicarea non-verbală, cel mai probabil va induce muşcatul/scoaterea limbii. În lucrare, „Alunecarea limbii: Implicaţiile privind evoluţia şi dezvoltarea limbajului”, cercetătorii au studiat tendinţele de a scoate şi muşca limba la copii, prin observarea unui grup de copii de patru ani care execută diferite sarcini - copiii fiind mult mai predispuşi la scoaterea limbii atunci când se concentrează decât adulţii. După cum s-a menţionat în lucrare, aceste sarcini „necesitau diferite grade de acţiune manuală: mişcări de precizie, mişcări de îndemânare motrică generală şi nici o mişcare.”
În urma cercetării, precum şi a unor dovezi similare din studii anterioare, oamenii de ştiinţă au concluzionat că există o legătură puternică între limbă şi mâini prin intermediul centrelor lingvistice ale creierului, o rămăşiţă a ceea ce se consideră a fi cea mai veche formă de comunicare (limbaj) umană - gesturile de bază.
Atunci când ne concentrăm şi mai ales pe ceva care implică ascultarea unui limbaj oral şi/sau realizarea propriului limbaj (incluzând folosirea abilităţilor motorii de comunicare ori meditarea profundă folosind vocea interioară pentru a conduce gândul), limba ne este stimulată în tot acest timp, chiar dacă nu conştientizăm.
