Astăzi, totul are legătură cu pisicile. Animalul totem al internetului este pisica. Regele animalelor este felina.
Concursurile de pufoşenii şi alte amuzamente dulci sunt câştigate de către GIF-urile cu pisici. Există piese create special pentru pisici, înregistrate cu sunete de pisici. Însă doar foarte puţini le-au contractat ca poştaşi.
Nu este ca şi cum nu s-ar fi utilizat animalele pe post de poştas, vreodată. În Alaska şi Canada, săniile poştei rapide Pony Express erau trase de către câini, iar inainte de aceştia, de către cai. Și să nu uităm nici de campionii SMS-urilor din Grecia Antică: porumbeii mesageri. Dar să încredinţăm poşta, unei pisici?!
Ei bine, de ce nu? Pisicile nu sunt animale proaste, s-au auto-domesticit, nu sunt sunt străine fiinţelor umane şi pot fugi de câni, mai rapid şi mai calitativ decât poştaşul Homo sapiens. În plus au o capacitate de orientare extraordinară, mai mai ca un GPS. De ce nu ar servi cu succes la transmiterea poştei, aceste mici şi dulci animăluţe? - se gândeau în 1870, într-un mic orăşel belgian, Liège, în timp ce aranjau 37 de pisici în şir indian pentru prima lor expediţie. A fost o iniţiativă a Societăţii Belgiene pentru Emanciparea Pisicilor.
Planul era ca fiecărei felină să i se ataşeze un săculeţ impermeabil la gât; în acesta ar fi fost introduse scrisorile, astfel încât populaţia din Liège şi împrejurimi, să poată comunica rapid şi eficient. Din păcate, pisicilor nu li s-a cerut părerea înainte de a iniţia experimentul, iar ca primă expediţie nici nu li se dăduse o adresă străină, ci propria casă. Nici aşa, dintre toate cele 37 de animale antrenate, doar unul singur a reuşit să îndeplinească misiunea la timp, celorlalte luându-le mai multe zile la rând pentru a ajunge „acasă”. Nu este foarte clar cum ar fi ajuns restul de scrisori la destinaţie, cert este că, spre bucuria poştaşilor, planul a eşuat.
Un articol din New York Times al acelei vremi, nu desconsidera totalmente proiectul, însă, autorii se temeau de câini, posibilii prădători ai felinelor-mesagere. Totuşi, problema majoră nu se referee la punerea vieţii în pericol a bietelor pufoşenii, ci la autonomia indestructibilă a pisicilor. Când au început cercetările cu privire la nereuşita serviciului şi a prestării acestuia fără succes, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu politica belgiană şi capacitatea de decizie au afectat eşuarea proiectului, ci pisicile în general sunt prea nedisciplinate.
